Conferință despre muzica indiană și influența ei în creația compozitorilor contemporani la Biblioteca Metropolitană din București
Biblioteca Metropolitană din București găzduiește în data de 22 noiembrie 2017, ora 16.30, la sediul central, sala Auditorium, conferința Influențele culturii și muzicii indiene în creația compozitorilor secolului XX și XXI susținută de Dr. Cleopatra David. Conferința are loc în cadrul Academiei de Studii Indiene, organizată la București de Centrul Cultural Swar Arpan și Ambasada Indiei. Coorganizator: Asociația culturală Nirmal Art.
Intrarea este liberă.
O călătorie muzicală din India în Europa, America și înapoi în India.
Fascinația autoarei pentru spațiul geografic și cultural al Indiei a constituit mobilul elaborării câtorva lucrări al căror subiect îl constituie diferite aspecte ale muzicii indiene și a căror urmare firească este studierea impactului pe care această cultură milenară l-a avut asupra compozitorilor veacului al XX-lea. Lucrările redactate în perioada 1999 — 2007 au studiat cele două stiluri ale muzicii clasice indiene: Hindustani și Karnatik. Fenomenul muzical indian este privit în primul rând din punctul de vedere al teoriei muzicale, analizând fiecare parametru din perspectivă occidentală, dar menționând și concepțiile indiene referitoare la aceștia. Studiul muzicii indiene la nivel practic a avut darul de a lămuri o parte din aspectele muzicii indiene pe care nici un tratat nu le poate reda.
Această lucrare, după descrierea traseului pe care l-au avut elementele filosofiei, literaturii și muzicii indiene în cultura europeană, abordează cazul compozitorilor Olivier Messiaen, John Cage, Karlheinz Stockhausen, Giacinto Scelsi, Jonathan Harvey, La Monte Young și Aurel Stroe, analizând câteva dintre lucrările acestora și identificând elementele de limbaj preluate din muzica indiană.
Conferința a fost susținută și la Universitatea din Wolverhampton, Marea Britanie, în data de 10 noiembrie în cadrul World Music Conference, care a avut ca temă generală explorarea intersecției dintre științe, tehnologie, inginerie și matematică (STEM skills) și world music și a avut ca scop reuniunea de muzicologi, profesori și artiști din Europa și nu numai pentru a facilita comunicarea, învățarea continuă și dezvoltarea academică.
Cleopatra David a obținut titlul de Doctor în anul 2010 sub îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu. A făcut un stagiu de cercetare în India, unde a studiat muzică clasică indiană, stilul Karnatik. Acticvitatea sa profesională se desfășoară în domeniul interpretării muzicii de cameră împreună cu Sangit Chamber Ensemble și de operă ca membru al trupei Operei Comice pentru Copii din București. A publicat articole, cronici muzicale și studii în revistele Actualitatea muzicală și Muzica, pe site-ul https://Liternet.ro sau pe blogul de pe Adevărul.ro. A organizat numeroase proiecte culturale, printre cele mai importante fiind Festivalul Primăvara Spiritului 2016 și 2017, Junge Talent Masterclass 2016 împreună cu Los Angeles — Moscow Music School și Austrian Imperial Arts , International Singing Masterclass, Vaasa, Finland 2017 și Turneul Național Comorile Persiei și Gala Muzicilor Tradiționale 2017.